Acesta a fost laitmotivul recentei întrevederi din 13.09.2021 a conducerii de varf a Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură și Alimentatie „Agroindsind” cu Ministrul și secretarii de stat ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare E de menționat că întîlnirea inițiată de FNSAA „Agroindsind” a fost cu cea mai mare bunăvoință acceptată de Domnul Ministru. Mai mult ca atît, dumnealui, pe parcursul examinării subiectelor propuse, a manifestat un interes viu și o predispunere de a se implica, în modul cel mai activ, în depășirea problemelor cu care se confruntă colectivele de muncă.
Merită apreciere caracterul concret și la subiect al discuției, tonul căreia l-a dat Președintele Federației dl Vasile Mămăligă chiar de la bun început. Datorită propunerilor actuale și relevante înaintate de către dl V.Mămăligă, într-o manieră diplomatică profesionistă, majoritatea din ele au fost apreciate la justa valoare și „luate la condei”. (În anexă găsiți Lista problemelor abordate de către Președintele FNSAA în cadrul intrevederii cu Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, consacrate Dezvoltării Dialogului Social ramural)
Reușită a fost și împlicarea în discuție a vicepreședinților interimari Domnii Iu.Pojoga și L.Palii.
Ministrul a fost de acord cu abordarea de către Dl Iu.Pojoga a problemei restanțelor salariale ale angajaților, membri de sindicat de la Stațiunile Tehnologice pentru Irigare în contextul întîlnirii din 03 septembrie 2021 a Ministrului cu reprezentanții Societății Civile la acest subiect. Domnul Ministru a precizat că problema abordată va fi soluționată din momentul identificării surselor financiare pentru reanimarea direcției date. Dumnealui a fost de acord că Agenția Apele Moldovei, APP, alte structuri ale MAIA, trebuie să întervină de urgență în depășirea acestei probleme, care afectează starea lucrurilor în domeniul resurselor umane în acest sector. Dl Iurie Pojoga s-a referit și la alte subiecte înaintate de Președintele FNSAA “Agroindsind”, cum ar fi problema insolvabilității, actualizării cadrului legislativ, etc.
În cadrul intrevederii Dl Leonard Palii a ținut un mic discurs adresat Ministrului, care derivă din Repere Conceptuale și pratice ale dezvoltării Dialogului Social FNSAA „Agroindsind” – MAIA (textul se atașează).
Ministrul a menționat că majoritatea din cele expuse de dumnealui poartă un aspect strategic și de perspectivă, acum însă este important de concentrat asupra pașilor mici, soluționînd cele mai arzătoare probleme.
La rîndul său dl L.Palii a fost de acord cu faptul că, la moment, trebuie de reacționat operativ și promt la problemele arzătoare, totodată acești pași mici trebuie să se regăsească în vectorul acțiunilor cu bătaie lungă. Acțiunile trebuie să fie pro-active. Altfel riscăm de a pierde perspectiva realizărilor fundamentale, majore, etc. Riscăm să nu ajungem acolo unde ne-am pus ca scop în final să ajungem. Desigur „dacă știm unde vrem să ajungem” (Expresii deduse din contextul expunerii)
Ministrul a fost de acord de a separa sarcinile imediate de cele de durată, asigurînd în același timp corelarea lor. Și, în acest context, a solicitat să i se transmită propunerile la aceste subiecte pentru a le examina.
La finalul întrevederii ambele părți și-au confirmat intenția de a fi deschiși pentru colaborare și a dezvolta în continuare dialogul social din ramură, orientat spre prosperarea întreprinderilor și îmbunătățirea situației salaiaților.
Așa deci, „gheața a fost spartă”. Rămăne să folosim la maxium această oportunitate.
Lista Problemelor abordate de Președintele FNSAA
Repere Conceptuale și pratice a Actalizării Dialogului Social FNSAA Agroindsind-MAIA
Sector Informare/Comunicare
a Departamentului Organizare, Educație și Informație
Succese si intr-un ceas bun!
Speram ca acest Dialog va avea continuitate….