Continuă lucrările grupurlui de lucru din cadrul seminarului mixt cu privire la implementarea Rezoluției Congresului VIII al FNSAA

În perioada 08 – 11 august curent, în conformitate cu prevederile Hotărârii Biroului Executiv al FNSAA „Agroindsind” nr.  din 2024 la Brăila (România) și-a desfășurat lucrările celui de al doilea grup în cadrul seminarului mixt „Responsabilitatea membrilor Consiliului General al FNSAA „Agroindsind” în implementarea Rezoluției Congresului VIII al FNSAA”

La lucrările seminarului au participat membri ai Consiliului General, lideri și activiști sindicali ai Federației.

În cadrul întrunirii a fost pusă în discuție rolul membrilor Consiliului General al FNSAA „Agroindsind”, liderilor sindicali, dar și a membrilor de sindicat în implimentarea Rezoluției Congresului VIII, accentul fiind pus pe promovarea sindicalizmului ca una din metodele de protecție a intereselor social-economice a salariaților. De asemenea, au fost identificate și discutate impedimentele cu care se întâlnesc liderii de sindicat în cadrul negocierilor colective.

Dl Vasile Mămăligă a informat despre hotărârile adoptate la ședințele Consiliului General FNSAA „Agroindsind” în număr de 5, petrecute post Congres.

Adrian Lungu, avocat, a făcut o informație privind soluționarea conflictelor de muncă la întreprinderi, inclusive despre cazul SA „Aroma” și IPAPS „Nicolae Dimo”, modificările în legislația ce ține de concediile de odihnă  nefolosite până la 01 aprilie 2024.

La finele seminarului, participanții au susținut integral apelul lansat de primul grup către membrii Consiliului General al FNSAA „Agroindsind”, liderii și activul sindical întru implicarea cât mai activă în implementarea Rezoluției Congresului VIII al FNSAA „Agroindsind”. Mai jos publicăm textul apelului:

APEL

„Cu privire la necesitatea sporiririi sinergiei membrilor Consiliului General al FNSAA „Agroindsind” în realizarea Cursului strategic al FNSAA stabilit de către Congresul VIII al Federației pentru perioada de mandat 2022-2027”

Context:Congresul VIII a votat unanim Rezoluția Congresului VIII al FNSAA „AGROINDSIND” – Resetarea FNSAA “Agroindsind” din perspectiva cursului strategic “SPRE UN SINDICAT COMBATIV, MODERN ŞI CONSOLIDAT”/Cursul strategic al FNSAA pentru perioada de mandat 2022-2027

Imediat după Congresul VIII, la sedinta Consiliului General din 17.06.2022, au pregătit organizatoric, metodic și decizional Startul  reformării întregii Federații.

În conformitate cu documentele, recomandarile metodice emise de către Centrul Federației, Structurile sindicalie ale FNSAA urmau să elaboreze și să implementeze  propriile Foi de parcurs ale reformei sindicale la nivelul dat.

Însă, nici în a doua jumătate a anului 2022, nici în perioada următoare, FNSAA per ansamblu puțin ce a progresat. Așa și n-a pășit pe vectorul afirmării sale ca forță combativă, unită, independentă și solidară, capabilă să promoveze cu insistență, curaj și perseverență interesele membrilor de sindicat.

Foarte des frânărea implementării Rezoluției Congresului este condiționată de Neimplicarea activă a majorității membrilor Consiliului General în procesul reformator. Membrii Cinsiliului General pasiv promovează modernizarea sindicatului în structurile sindicale din care fac parte. Manifestă dezinteres față de chestiunile abordate la sedintele Consiliui. Unii din ei chiar „boicoteză” ședințele Consiliului General al FNSAA. 5 ședințe ale Consiliului General, convocate post Congres – au fost desfășurate la limita cvorumului statutar (puțin peste 50%). Membrii Consilului General insuficient influențează legătura: membrul de sindicat-Liderul/Comitetul Sindical-UT -Centrul FNSAA și viceversa.

Ținând cont de cronica dramatică – frânarea implementării Rezoluției Congresului VIII  expusă și  necesitatea intervenirii necondiționate și urgente în procesul respectiv,

Noi, Membrii Consiliului General, Biroului Executiv, Conducerea de vârf a FNSAAși Aparatul Central al Federației, susținuți de Sindicaliști și Lideri de sindicat – participanți la Seminarele din 25-28 iulie și 08-11 august 2024

DECLARĂM următoarele:

  • Conștientizăm responsabilitatea fiecăruia dintre noi  față de soarta Resetării, Modernizării și Reformării „Agroindsind”, ca unica cale de asigurare a prosperării Federației în calitate de adevărat sindicat.
  • Fiecare din noi se face responsabil de rezultatele implementării Rezoluției Congresului VIII, materializată în Direcțiile prioritare de activitate, Hotărârile organelor de conducere ale FNSAA și structurii sindicale din care facem parte.
  • În termeni proximi, fiecare în parte își va Determina personal sarcinile  și rolul său în redresarea situației, reieșind din specificul funcției sindicale respective și  ghidându-se de fișa-tip de activitate emisă în acest scop.
  • Fiecare dintre noi se va încadra activ în realizarea Proiectului Pilot al FNSAA 2024-2025, structurat pentru fiecare categorie de sindicaliști pe subproiecte, proiecte.
  • Ne vom clarifica în esența sindicalismului modern, esența cursului reformării Federației și esența resetării propriului sector sindical pe care îl gestionează fiecare din noi.
  • Fiecare din noi, în afară de responsabilitatea asumată față de soarta Cursului Strategic, care trebuie să străpungă în „lung și lat” toată Federația – va manifesta creativitate, curaj, insistența și perseverența necesare.

Totodată, facem Apel către toți membrii Consiliului General și întregul efectiv sindical al FNSAA să susțină Apelul nostru, asumându-și responsabilitatea  personală în realizarea Cursului strategic al FNSAA stabilit de Congresul VIII al Federației pentru perioada de mandat 2022-2027”

Membrii Consiliului General al FNSAA, susținuți de alți Participanți la seminarul iulie/august,  Romania 2024

 

Din partea română, la seminar a participat a Dl Daniel NEAGOE, Președintele Federației Naționale „CERES”, afiliată la Confederația Națională Sindicală CARTEL ALFA (România), care a informat despre sarcinile Sindicatului în procesul de aderare la UE și experiența sindicatelor din România în acest domeniu.

Lista membrilor Consiliului General al FNSAA „Agroindsind”, participanți la seminar și care susțin apelul:

Mămăligă Vasile
Evstratii Vasile
Luzghina Oxana
Marîceva Olesea
Biriuc Vladimir
Sergheeva Claudia
Copacinschii Ludmila
Cotelea Mihai
Chioroglo Elena
Carauș Vitalie
Bumbac Grigore
Lupaşcu Silvia
Svinarciuc Valentina
Punga Larisa
Verdeş Galina
Bumbac Grigore
Lutenco Vinidict
Vlas Victor
Blanari Vitalie
Rența Sergiu
Arpenti Andrei
Boghiu Vitalie
Prițcan Alexei
Diulgher Elena

 

 

Вы можете оставить комментарий, или ссылку на Ваш сайт.

Lasă un comentariu