La 21 decembrie curent Federația ”Sindicons” a organizat un flash-mob în fața sediului Guvernului Republicii Moldova, la care s-au lăturat și reprezentanții Federației ”Agroindsind”. Scopul acțiunii întreprinse constă în dezacordul Ministerului Economiei și Infrastructurii, partener al dialogului social, în conlucrare eficientă cu Patronatele și Sindicatele din ramura construcțiilor, care, până în prezent, fixează rezultate negative la negocierea salariilor angajaților din ramură. Asemenea practică se produce pe fundalul modificării de către Parlament a Legii nr.200/2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova, care prevede simplificarea procedurii de intrare și salarizare a migranților, fără anumite plafoane de garanții, stimulând plecarea masivă a cetățenilor noștri peste hotare.
Concomitent, Ministerul Economiei și Infrastructurii este partener social și în Comisia Națională pentru Consultări și Negocieri Colective, unde, de către Federația ”Agroindsind”, incepind cu 05 august 2020, de trei ori a fost abordată problema lichidării datoriilor salariale ale angajaților de la întreprinderile de stat, care, din motivul unei administrări incompetente, au ajuns în stare de insolvabilitate. Este vorba de: Stațiunile Tehnologice pentru Irigare Briceni, Ungheni, Cahul și SA ”Vinuri Ialoveni”. Toate acestea se produc pe fundalul modificărilor elaborate de Minister și aprobare de către Parlament a Legii Insolvabilității. Deocamdată, la capitolul dat, progrese nu se observă nici la finele anului.
Asemenea activități necesită de continuat, mai ales în condițiile de autoizolare sau denaturare a esenței unui dialog pentru consultări și negocieri efective din partea oficialităților statului în interesele cetățenilor Republicii Moldova.
Evenimentul a fost monitorizat parțial de către mass-media locală.
De la fața locului,
Iurie Pojoga,
șeful Departamentul Protecția Muncii